"What is this? What are we doing? What in God's name are we doing?"Jerry x George @ Seinfeld
"What?"
"Our lives! What kind of lives are these? We're like children. We're not men."
"No we're not. We're not men."
"We come up with all these stupid little reasons to break up with these women."
"I know, I know!"
"Are we going to be sitting here when we're sixty like two idiots?"
"We should be having dinner with our sons when we're sixty."
Am citit un articol acum cateva saptamani in Esquire care pot sa spun ca m-a pus pe ganduri.Articolul era mai mult un dialog intre doi editori care au avut sarcina sa dezbata anumite teme intr-un anumit timp limita,pe tot parcursul fiind obligati sa consume bauturi alcoolice.Discutia a trecut prin teme ca fericire,politica,feisbuc ca mai apoi sa devina una libera si sa se ajunga la intrebarea cutremarutoare pentru multi "Cand devii barbat?".
Intrebare care m-a pus si pe mine pe ganduri,chiar daca sunt destul de tanar si pot sa imi asum riscul de a spune ca inca nu am devenit barbat si nimeni sa nu ma blameze pentru treaba asta.Sunt si destul de matur sa zic ca am devenit pe undeva barbat.Dar nu o sa fac niciuna din afirmatiile astea,in schimb o sa incerc sa ma gandesc la ce ar caracteriza un barbat si care ar fi momentul cand poti sa spui cu mana pe inima ca esti barbat fara sa ricoseze si sa te loveasca in cap.
Sunt de parere ca multi nu ajung sa fie barbati niciodata,nu trec de adolescenta si de pubertate,unii nu trec nici de copilarie.Continua sa alerge dupa aceleasi jucarii pe care nu le-au avut cand au fost mici toata viata lor.Chiar daca acum nu mai sunt masinutele Hot-Wheels sunt Aston Martinurile.Pastrand proportiile idealurile sunt aceleasi.
Multi nu vor sa creasca,sa aiba responsabilitati,sa fie tati sau soti,sa fie angajati sau sa aiba un loc al lor.Majoritatea se complac intr-o stare de blazare perpetua si refuza sa se maturizeze.Iar cei care lasa impresia ca s-au maturizat si isi pierd noptile alergand dupa cine stie ce ideal feminin hollywoodian mi se par si mai demni de mila.
Nu stiu daca atunci cand pleci prima oara de acasa si iei viata in piept poti sa spui ca ai devenit barbat,dar stiu ca atunci cand ai puterea sa iti recunosti defectele in fata unei femei cu siguranta esti barbat.
Nu cred ca in momentul cand ai facut primul milion esti inclus in clubul barbatilor,dar cred insa ca atunci cand ai baut prima bere cu tatal tau si nu ti-a fost rusine sa il privesti in ochi ai fost pentru o clipa barbat.
Poate ca nu mai avem oportunitatile de a fi cavaleri in armuri stralucitoare si de a pleca la lupta pe cai albi,dar sunt alte metode prin care sa ne demonstram curajul si barbatia.Insa va zic sincer ca dansatul sus pe masa la vreun club de noapte nu e una dintre ele.
Daca nu ne-am mai abate atat de mult de la drum,poate ca am fi marea majoritate barbati si nu am mai avea nesigurantele cu care se confrunta barbatul modern.Nu ar mai trebui sa dam cateva sute de euro pe o camasa ca sa ne simtim bine in piele noastra sau sa ne luam masini de sute de mii de euro ca sa putem purta o conversatie cu o femeie.
Ma intreb ce ar zice Sinatra sau Bogart daca ar mai trai,ma intreb cand au realizat ei ca au devenit barbati..
O mare parte din vina o are si societatea in care traim,e greu sa iti pastrezi principiile intacte incojurat fiind de oameni care calca pe cadavre sa isi atinga visele copilaresti.Am fost inselati sa credem ca promisiunile visului american sunt tintele supreme si ca nimic altceva in viata nu conteaza in afara de faima si bani.
Din cauza asta multi raman copii indiferent de varsta sau sumele din banca.Se zbat sa obtina tot ce li s-a spus ca ar trebui sa aiba si cand le dobandesc se intreaba de ce se simt ca atunci cand au terminat liceul,si-au dorit asta toata viata dar cand s-a intamplat parca ar fi dat orice sa o ia de la capat.
Sunt lucruri mult mai importante in viata decat visul american.Lucruri ca onoare,demnitate,atitudine,caracter,curaj,dreptate.Lucruri pe care daca le pierzi nu le mai gasesti mai tarziu la butic sa le poti rascumpara.
Revenind,pentru mine cand m-am intors acasa,dupa ce la 18 ani am plecat sa imi urmaresc si eu partea mea de vis american,a fost clipa cand m-am simtit barbat.A fost ca si cum m-as fi intors de la o batalie cu viata,pe care o castigasem.Facusem tot ce imi propusesem si inca pe atat.Am fost cel mai implinit si m-am simtit,chiar daca pentru putin timp,ca un barbat care avea lumea la picioare.
Insa usor usor mi-am dat seama ca nu despre asta este viata,idealuri materialiste,si nu aici se rezuma totul.
Pe undeva a fi fericit si a fi barbat sunt una si aceasi,amandoua sunt un drum nu o destinatie.
